Anul 2021 vine in atentia tuturor cu o serie de modificari legislative importante.
Prima pe lista noastra este: MODIFICAREA SALARIULUIU MINIM BRUT IN ROMANIA.
Astfel, conform HG 4.2021, SALARIUL MINIM BRUT ÎN ROMÂNIA S-A MODIFICAT DE LA 2230 LA 2300 LEI!
HG 4.2021 a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 40/13.01.2021
HOTĂRÂRE nr. 4 din 13 ianuarie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată
EMITENT | GUVERNUL ROMÂNIEI |
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 13 ianuarie 2021
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 164 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 13,878 lei/oră.
Articolul 2
În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (1^2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, toate drepturile și obligațiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.300 lei al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Articolul 3
La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 16 decembrie 2019, se abrogă.